Cadrele didactice intră în protest. Avertisment ferm către viitorul guvern
Membrii celor trei mari federații sindicale din educație – FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater” – protestează miercuri în toate unitățile de învățământ preuniversitar și universitar din țară. Profesorii, bibliotecarii și cercetătorii vor purta banderole sau ecusoane în semn de nemulțumire, dar își vor continua activitatea la locul de muncă.
Sindicatele transmit un semnal de alarmă către autorități și avertizează că, dacă revendicările lor vor fi tratate cu indiferență, urmează proteste de amploare. Motivul: măsurile discutate în prezent în grupurile de lucru guvernamentale – printre care creșterea normei de predare, eliminarea unor drepturi salariale sau reducerea personalului din cercetare – sunt considerate abuzive și profund nocive pentru întreg sistemul educațional.
Creșterea normei didactice este catalogată drept „iresponsabilă”, având în vedere volumul deja mare de muncă: lecții, activități extracurriculare, formări continue, birocrație. Sindicaliștii cer păstrarea actualei norme și o analiză realistă a condițiilor de lucru.
Un alt punct fierbinte este coborârea pragului de venit pentru acordarea voucherelor de vacanță și a indemnizației de hrană. Sindicatele spun că mii de angajați din educație vor pierde aceste drepturi, ceea ce va lovi mai ales în debutanți, personalul auxiliar și administrativ.
Tot în colimatorul sindicatelor este și propunerea de eliminare a indemnizației pentru titlul științific de doctor – care ar însemna o scădere a veniturilor cu circa 550 lei net pentru cei care au acest titlu. În plus, se atrage atenția că tăierile din cercetare și subfinanțarea institutelor naționale ar putea duce la colapsul acestui sector vital.
Pe lângă toate acestea, propunerea ca profesorii să fie prezenți fizic în școală opt ore pe zi, indiferent de orarul real, a stârnit revolta personalului didactic. Sindicatele consideră că modificarea statutului de titular ar adânci insecuritatea și demobilizarea într-un sistem oricum fragil.
Mesajul lor este clar: educația nu poate fi redusă la cifre dintr-un tabel bugetar, iar orice măsură care afectează calitatea, stabilitatea și atractivitatea meseriei de dascăl va întâmpina rezistență.






Fii primul care comentează acest articol.