24 de vehicule abandonate sau fără stăpân au fost ridicate de pe domeniul public, a anunțat Primăria Constanța.
„Din cele 53 de vehicule pentru care primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac semnase o dispoziție de ridicare de pe domeniul public în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale, pentru 24 a fost dispusă măsura ridicării, din care 19 abandonate și 5 fără stăpân„, a precizat administrația locală.



Acestea au fost transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Câmpul cu Flori nr. 11. Proprietarii care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției generale poliția locală Constanța.
„De asemenea, s-au conformat somațiilor aplicate și au eliberat domeniul public ori s-au pus în legalitate, un număr de 29 proprietari„, mai transmite Primăria Constanța.
Acțiuni similare se vor derula în mod constant, precizează autoritățile locale.






