Zona de litoral a Dobrogei, sub cod galben de vânt

Sursa: Facebook - Primăria Constanța

Zona de litoral a județelor Constanța și Tulcea este astăzi, sub cod galben de vânt, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Avertizarea nowcasting a intrat în vigoare la ora 7:00 și este valabilă până la ora 13:00.

În județul Constanta, sunt vizate localitățile: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Mangalia.

În județul Tulcea, sunt vizate: Delta Dunarii, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia de Jos, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc, Pardina; zona de litoral a județului Tulcea, respectiv zona localităților: Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe.

Potrivit meteorologilor, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

Primăria Constanța face apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: