(UPDATE) Incendiu auto pe strada Vârful cu Dor din Constanța. Nouă mașini au fost cuprinse de flăcări
Un incendiu auto a izbucnit în această după amiază pe strada Vârful cu Dor din municipiul Constanța. La fața locului au intervenit de urgență echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului Port, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS).
În sprijinul lor au mai fost trimise alte două autospeciale trimise de Detașamentul Palas. Intervenția pompierilor este în dinamică, aceștia încercând să localizeze și să stingă incendiul, precum și să prevină extinderii flăcărilor la alte autoturisme sau imobile din apropiere.
Din păcate, incendiu a cuprins și alte mașini, în total fiind vorba de nouă autoturisme.
Incendiul a fost localizat la ora 18.15. În urma acestuia au ars nouă autoturisme, o magazie de aproximativ 1000 mp, un auto afectat aflat în apropierea magaziei, precum și 10.000 mp de vegetație urscată. De asemenea, au fost scoase 3 butelii de oxigen si 4 butelii de GPL.






Fii primul care comentează acest articol.