ANR începe controalele la ambarcațiunile de agrement

Autoritatea Navală Română a lansat o campanie națională de prevenție și control dedicată activităților de agrement nautic, care se va desfășura până la data de 15 septembrie 2025.

Potrivit comunicatului de presă al instituției, în cadrul acestei acțiuni, peste 100 de inspectori din toate Căpităniile de Port din țară sunt mobilizați pentru a verifica ambarcațiunile și operatorii din domeniu.

Controalele vizează starea tehnică a ambarcațiunilor de agrement, documentele aferente acestora, actele conducătorilor de ambarcațiuni, respectarea numărului maxim de persoane admise la bord, consumul de alcool sau substanțe interzise în timpul navigației, precum și purtarea vestelor de salvare și alte măsuri de siguranță.

De asemenea, sunt verificate punctele de închiriere și operare a ambarcațiunilor și activitatea agenților economici care desfășoară transport de persoane sau agrement nautic.

Campania nu se limitează doar la acțiuni de control, ci include și o componentă importantă de informare și conștientizare a publicului, cu mesaje privind pericolele consumului de alcool sau droguri la bord și importanța respectării normelor legale.

Reprezentanții ANR subliniază că scopul campaniei este nu doar impunerea de reguli, ci și cultivarea unei culturi a responsabilității în navigația de agrement, în vederea prevenirii incidentelor pe apă. Autoritatea Navală Română va furniza periodic informații despre evoluția campaniei și măsurile aplicate pe parcursul acesteia.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal