Autoritățile statului, scuze și acuze în cazul dronei care a explodat în Portul Constanța. MApN pasează resposabilitatea monitorizării traficului naval către ANR

La câteva ore după explozia dronei maritime din Portul Constanța, autoritățile încearcă să lămurească ce s-a întâmplat. Deocamdată însă, răspunsurile par să ridice mai multe întrebări decât să ofere explicații.

Într-un comunicat transmis vineri după-amiază, Ministerul Apărării Naționale a precizat că a fost informat despre existența dronei la ora 06:20, atunci când aceasta a fost observată în Dana 78 a Portului Constanța.

În același comunicat, MApN ține să sublinieze că monitorizarea traficului naval în Marea Neagră este responsabilitatea Autorității Navale Române.

Precizarea vine în contextul în care opinia publică încearcă să afle cum a fost posibil ca o dronă maritimă, similară celor folosite în războiul din Ucraina, să ajungă până în Portul Constanța.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Apărării au insistat că obiectul „nu face parte din dotarea Armatei României” și că nu are legătură cu exercițiile militare desfășurate recent în Marea Neagră.

Pe de altă parte, autoritățile nu au oferit încă un răspuns clar la întrebarea esențială: cine trebuia să observe drona înainte ca aceasta să ajungă în interiorul celui mai mare port al României?

În timp ce Ministerul Apărării indică spre atribuțiile Autorității Navale Române, ancheta este preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar în teren acționează simultan structuri ale MApN, SRI, Gărzii de Coastă, ISU și Poliției.

Până la această oră, singurul lucru cert este că drona s-a autodetonat în jurul orei 10:30, fără să provoace victime. Mai puțin clar este cum a ajuns acolo și dacă putea fi depistată mai devreme.

În lipsa unor răspunsuri oficiale complete, comunicările instituțiilor par să se concentreze mai degrabă pe delimitarea responsabilităților decât pe explicarea lanțului de evenimente care a permis apariția dronei în Portul Constanța.

La câteva ore după explozia dronei maritime din Portul Constanța, autoritățile încearcă să lămurească ce s-a întâmplat. Deocamdată însă, răspunsurile par să ridice mai multe întrebări decât să ofere explicații.

Într-un comunicat transmis în urmă cu puțin timp, Ministerul Apărării Naționale a precizat că a fost informat despre existența dronei la ora 06:20, atunci când aceasta a fost observată în Dana 78 a Portului Constanța.

În același comunicat, MApN ține să sublinieze că monitorizarea traficului naval în Marea Neagră este responsabilitatea Autorității Navale Române.

Precizarea vine în contextul în care opinia publică încearcă să afle cum a fost posibil ca o dronă maritimă, similară celor folosite în războiul din Ucraina, să ajungă până în Portul Constanța.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Apărării au insistat că obiectul „nu face parte din dotarea Armatei României” și că nu are legătură cu exercițiile militare desfășurate recent în Marea Neagră.

Pe de altă parte, autoritățile nu au oferit încă un răspuns clar la întrebarea esențială: cine trebuia să observe drona înainte ca aceasta să ajungă în interiorul celui mai mare port al României?

În timp ce Ministerul Apărării indică spre atribuțiile Autorității Navale Române, ancheta este preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar în teren acționează simultan structuri ale MApN, SRI, Gărzii de Coastă, ISU și Poliției.

Până la această oră, singurul lucru cert este că drona s-a autodetonat în jurul orei 10:30, fără să provoace victime. Mai puțin clar este cum a ajuns acolo și dacă putea fi depistată mai devreme.

În lipsa unor răspunsuri oficiale complete, comunicările instituțiilor par să se concentreze mai degrabă pe delimitarea responsabilităților decât pe explicarea lanțului de evenimente care a permis apariția dronei în Portul Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal