Tinerii pot avea propria firmă chiar de la vârsta de 16 ani, datorită unui proiect de lege, adoptat deja de Senat. Astfel, tinerii cu vârste între 16 și 18 ani vor putea înființa și administra un nou tip de societate cu răspundere limitată, denumită „firmă de exercițiu” (S.R.L.-F.E.).
Inițiativa legislativă vizează încurajarea antreprenoriatului timpuriu și oferă tinerilor un cadru legal pentru dezvoltarea propriilor afaceri.
Condiții stricte de înființare și funcționare
Adolescenții vor putea deține părți sociale într-o singură firmă de exercițiu, exclusiv cu acordul scris al părinților sau tutorelui legal. Sistemul prevede un mecanism automatizat care va împiedica înființarea multiplă de firme.
Firmele vor putea avea cel mult trei grupe de activitate conform clasificării CAEN, fiind excluse domeniile sensibile precum intermedieri financiare, jocuri de noroc, tranzacții imobiliare sau comerțul cu alcool, tutun, arme și substanțe periculoase. Administrarea va fi asigurată exclusiv de tineri între 16-18 ani, fiind interzisă delegarea conducerii către adulți.
Facilități fiscale
Pentru a reduce riscurile și a încuraja învățarea practică, firmele de exercițiu vor avea un plafon anual de 100.000 de lei (aproximativ 20.000 euro) pentru active sau cifra de afaceri. Până la acest prag, entitățile vor fi scutite de impozitul pe venit sau profit. După depășirea limitei, se va aplica impozitarea conform Codului Fiscal, iar societatea va trebui să se transforme într-un S.R.L. clasic sau să se radieze în 45 de zile.
Suport din partea statului
Statul va oferi, la cerere, asistență juridică gratuită prin instituțiile publice specializate. Inițiatorii proiectului subliniază caracterul educativ al măsurii, corelat cu disciplina de antreprenoriat din liceu, și oportunitatea dobândirii de competențe practice în domenii precum gestionarea bugetului, marketing și management.
Autorii susțin că România se aliniază astfel practicilor din multe state UE, unde elevii pot dezvolta inițiative antreprenoriale în paralel cu studiile, încă din liceu.
Proiectul urmează să fie trimis pentru vot final în Camera Deputaților, care e for decizional.






