În perioada 20–27 iunie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de 69 de incendii de vegetație, dintre care 64 de incendii de vegetație uscată și 5 incendii de miriște. Intervențiile au fost deosebit de dificile, iar pagubele materiale sunt considerabile.
În urma acestor incendii au fost afectate peste 650 de hectare de teren, aproximativ 2.000 de baloți de paie au fost distruși, iar 270 de hectare de vie, 250 de hectare de lan de grâu, 30 de hectare de orz și 40 de hectare de miriște au fost mistuite de flăcări.
Cauzele principale ale acestor incendii sunt fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, jocul copiilor cu focul și căldura solară acumulată, concentrată sau reflectată.
Pentru gestionarea acestor situații de urgență, ISU Dobrogea a mobilizat 17 ofițeri și 472 de subofițeri, 139 de autospeciale de stingere, 14 echipaje SMURD și 6 echipaje din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.
ISU Dobrogea face un nou apel către populație să nu utilizeze focul deschis în zone cu vegetație uscată, să supravegheze copiii și să le interzică accesul la surse de foc, să nu arunce țigările aprinse la întâmplare și să evite aprinderea focului în apropierea culturilor agricole sau a pădurilor. Orice început de incendiu trebuie anunțat imediat la 112.






