Foc de armă tras pe o plajă din Mamaia

În această seară, în jurul orei 17:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că pe o plajă din stațiune a fost tras un foc de armă.

Potrivit primelor cercetări, doi bărbați ar fi încercat să transporte o canapea dintr-un hotel dezafectat din zonă, moment în care s-a declanșat alarma clădirii. Ca reacție, agentul de pază al hotelului ar fi executat un foc de avertisment în plan vertical, folosind armamentul din dotare.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma focului de avertisment, însă unul dintre cei doi tineri s-ar fi accidentat în cădere și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Dobrogea, ambulanța care a intervenit la fața locului i-a acordat primul ajutor unui tânăr care s-a lovit la șold după ce a căzut în timp ce încerca să fugă de câteva persoane care îl urmăreau.

Cercetările sunt în desfășurare pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal