Vacanță de coșmar pentru un turist constănțean in Albena. Ignorat complet de administratorii unui resort de lux, el a trebuit să agonizeze mai bine de două ore până sosirea ambulanței

Vacanța unui turist constănțean în stațiunea bulgărească Albena s-a încheiat într-un mod nefericit sâmbătă după amiază.

La coborârea unei scări, el a alunecat din cauza apei acumulate în urma ploii cazute de dimineață și s-a lovit la spate. De precizat că pe scara de acces, la momentul producerii incidentului nu exista niciun semn care să semnaleze că podeaua este udă.

Turiștii aflați pe terasă i-au sărit imediat în ajutor bărbatului însă, pentru a preveni agravarea unei posibile fracturi la coloana vertebrală, l-au lăsat în poziția în care a aterizat până la sosirea specialiștilor.

Numai că aceștia nu au mai ajuns, in ciuda faptului că s-a sunat la numărul unic de urgență. Mai mult decât atât, și în această situație reacția administratorilor complexului a întârziat să apară. Abia după o oră și-a făcut apariția un medic, însă doar cu un stetoscop in jurul gâtului, care a spus că el este de la o ambulanță privată și nu intervine. În tot acest timp, de la producerea incidentului, singura reacție a administratorului complexului, a fost să amplaseze indicatorul care semnalizează podeaua udă.

Explicația întârzierii ambulanței a venit de la câțiva reprezentanți ai complexului turistic care au spus că nu există serviciu de urgență în Albena. Un argument halucinant in condițiile in care vorbim de o țară membră a Uniunii Europene.

După aproape două ore de la producerea incidentului, timp in care bărbatul a stat în aceeași poziție în care a ajuns în urma căzăturii, a fost preluat de un echipaj de pe o ambulanță și transportat la spital pentru investigații.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal