Pensionarii cu domiciliul în municipiul Constanţa, care nu deţin deja un permis gratuit de călătorie, pot depune cererea pentru obţinerea acestuia, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Constanţa, situat pe strada Zorelelor nr. 69, informează Administrația Locală.
Programul de lucru cu publicul este de luni până joi, între orele 8:00 și 14:00 și vineri între 8:00 și 12:00.
Categoriile de beneficiari pentru care Direcția generală de asistență socială Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:
1. Persoane în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
2. Pensionari cu pensii de până la 2.310 lei inclusiv;
3. Persoane în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Documente necesare:
- Cerere și declarație pe propria răspundere (formular tip);
- Copie după actul de identitate (se prezintă și originalul pentru verificare);
- Copie după cuponul de pensie (doar pentru pensionarii de la punctul 2 de mai sus).
- Permisele se eliberează pe loc și au valabilitate din luna următoare depunerii cererii.
Formularele pot fi obținute de la sediul DGAS, de pe strada Zorelelor nr. 69, sau online, de pe site-ul Primăriei Constanța.






