În noaptea de 5 spre 6 iulie, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pe bulevardul Mamaia și strada Traian, vizând creșterea siguranței în trafic prin identificarea șoferilor care conduc vehicule cu defecțiuni tehnice.
În total, au fost verificate 43 de autovehicule, iar 35 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 pentru defecțiuni tehnice, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 10.000 de lei.
Nu mai puțin de 11 vehicule au fost oprite temporar de la circulație din cauza stării tehnice necorespunzătoare, urmând să fie repuse în trafic doar după remedierea deficiențelor.
Totodată, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare, iar acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român.






