Afacere cu substanțe interzise la Constanța. 9 suspecți, reținuți

O adevărată afacere a dezvoltat un grup de indivizi în județul Constanța, unde videau tot felul de substanțe interzise. Polițiștii au intrat însă pe fir și au reținut 9 suspecți – 7 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani.

Suspecții suint cercetați pentru „trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, la diferite intervale de timp, cei nouă „ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct, în județul Constanța, cantități de canabis, comprimate de alprazolam, substanțe cristaline 3 CMC, 4 CMC, 2 MMC și Brephedrone (droguri de risc, de mare risc și substanțe psihoactive)„, precizează IPJ Constanța.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost confiscate diferite cantități de substanțe interzise.

În urma celor 12 percheziții domiciliare făcute în 7 iulie, au fost descoperite și ridicate cantități de canabis, metamfetamină, substanțe cristaline 3CMC, 4CMC și 2 MMC, 100 de comprimate de Alprazolam, aproximativ 255 de grame de substanță psihoactivă 4BMC, obiecte purtând urme de substanță, grindere, cântare electronice de precizie, dispozitive de stocare a datelor, aproximativ 71.000 de lei, 1.900 de euro și 250 de dolari americani, precum și alte mijloace de probă.

Dintre cei nouă suspecți șapte au fost arestați preventiv, iar unul plasat sub control judiciar. Astăzi, a fost sesizată instanța cu propunere de arestare preventivă a unei alte persoane, pentru 30 de zile.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal