Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat sâmbătă o serie de controale în zona de alimentație publică a Festivalului Beach Please, în urma unei sesizări făcute de un consumator care a descoperit mucegai într-un produs alimentar. Verificările desfășurate la patru operatori economici au scos la iveală mai multe abateri, de la produse păstrate la temperaturi necorespunzătoare până la lipsa autorizației de funcționare, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a ajuns la 65.000 de lei.
Primul control a vizat firma Best Grill Expert SRL, unde au fost descoperite produse alimentare expuse la temperaturi cuprinse între 28 și 30 de grade Celsius, deși eticheta recomanda păstrarea acestora la maximum 25 de grade, în locuri uscate și răcoroase. Mai mult, unitatea nu deținea autorizație de funcționare. În acest caz, comisarii ANPC au aplicat o amendă de 50.000 de lei.
La operatorul economic Luca Activ Games SRL, tot din cadrul festivalului, s-a constatat aceeași problemă: sosurile erau păstrate la temperaturi neconforme, între 28 și 30 de grade. Reprezentanții firmei au fost invitați la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Constanța pentru finalizarea procesului-verbal.
Un alt control a vizat rulota ambulantă de alimentație publică aparținând firmei Eurolky Catering SRL, unde au fost constatate proceduri nesigure în prestarea serviciilor. Această firmă a fost sancționată cu o amendă de 5.000 de lei.
O altă rulotă, aparținând firmei Economat Paper Pack SRL, a fost sancționată tot cu 5.000 de lei, după ce comisarii ANPC au constatat diferențe la gramajul unui produs fast food. Administratorul a justificat abaterea prin schimbarea tipului de ambalaj de către angajați.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că va continua controalele pe întreaga durată a festivalului, pentru a asigura respectarea normelor legale și protejarea sănătății consumatorilor.






