Astăzi s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice și catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar.
În județul Constanța, examenul a avut loc în cinci centre de concurs, respective la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” Constanța, la Liceul Teoretic „Traian”, la Liceul Teoretic „Decebal”, la Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații și la Școala Gimnazială Nr.16 „Marin Ionescu Dobrogianu”.
Din totalul celor 1191 de candidați cu drept de participare, 1011 s-au prezentat la examen, ceea ce reprezintă o rată de prezență de 84,88%. Dintre aceștia, 110 candidați s-au retras din proprie inițiativă, conform prevederilor metodologiei, iar 4 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Cei eliminați nu vor avea dreptul de a ocupa posturi didactice în anul școlar 2025–2026.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, primele rezultate ale concursului vor fi afișate pe 22 iulie 2025, atât pe site-ul instituției, cât și pe cel al Ministerului Educației. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 30 iulie 2025.






