vineri, ianuarie 16, 2026

Știrile din lumea ta!

Rezultatele la examenul de Definitivat 2025 au fost publicate. Aproape două treimi dintre candidați au promovat

Ministerul Educației a publicat rezultatele examenului de Definitivat 2025. Aproape 5.800 de cadre didactice au reușit să promoveze proba scrisă susținută pe 8 iulie, ceea ce înseamnă o rată de promovare de 65,36%.

Din cei peste 9.100 de candidați care s-au prezentat la examen, au fost evaluate 8.849 de lucrări. Dintre acestea, 40 au fost notate cu 10, iar peste 400 de candidați au obținut note între 9,50 și 9,99. Pe de altă parte, 622 de lucrări au primit note sub 5.

Candidații care au obținut cel puțin media 8 la toate probele, inclusiv proba scrisă, sunt considerați promovați și își pot definitiva statutul în învățământul preuniversitar. Aceștia dobândesc dreptul de a profesa în sistemul de stat fără limită de timp.

Examenul a avut loc în 42 de centre din întreaga țară, la 97 de discipline. Din totalul candidaților înscriși, 311 s-au retras, opt au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, iar o lucrare a fost anulată în etapa de evaluare pentru că nu a respectat regulile de redactare.

Pentru cei nemulțumiți de notă, contestațiile pot fi depuse marți, până la ora 20:00, și miercuri, până la ora 12:00, fie direct la centrele de examen, fie online, la adresele puse la dispoziție de inspectoratele școlare.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 21 iulie, urmând să fie validate oficial între 24 iulie și 14 august, prin ordin de ministru.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal