Programul Rabla continuă și în 2025. Vezi în ce condiții

Administrația Fondului pentru Mediu vine cu vești bune pentru persoanele fizice care așteaptă relansarea Programului Rabla Auto 2025 – programul continuă.

Programul Rabla Auto a fost și rămâne un pilon important al politicilor de mediu din România. Am promovat păstrarea programului și salut decizia de a continua această inițiativă într-un format adaptat realităților economice actuale. Este un semnal clar că sprijinim atât cetățenii care doresc să își achiziționeze autoturisme noi, cât și susținerea industriei auto românească. Deși cuantumul voucherelor va fi ajustat, obiectivul principal rămâne reducerea emisiilor din transport și descurajarea importurilor de vehicule poluante. Continuarea acestui program este o decizie responsabilă și necesară pentru un viitor mai curat”, a transmis Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Sunt bucuroasă că am reușit să salvăm această parte din program. Nu este ușor – am făcut multe calcule în ultimele săptămâni pentru a găsi o soluție viabilă. În actualul context economic, nu ne mai putem permite vouchere de 37.000 de lei, dar este important că programul continuă. Programul Rabla a fost gândit ca un program de mediu, dar a ajutat și industria auto. Nu este greșit, dar nu e misiunea principală a ministerului. Trebuie să ne concentrăm pe impactul real asupra mediului”, a declarat ministra Mediului Diana Buzoianu.

Alocarea pentru 2025 este de 200 de milioane de lei, iar ghidul de finanțare va fi actualizat în perioada următoare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal