Pe litoral, vara nu aduce doar turiști și vacanțe. Aduce și o realitate mai puțin plăcută: vânzarea ilegală de produse alimentare direct pe plajă, fără bon, fără autorizații și, cel mai grav, fără garanții pentru sănătatea consumatorilor.
În fiecare zi, printre cearșafuri și umbrele, apar comercianți ambulanți care oferă turiștilor porumb fiert la 7 lei bucata, gogoși prăjite în cine știe ce condiții sau mere glazurate aduse din surse necunoscute. Produse aparent inofensive, dar care pot deveni un pericol real pentru sănătate, în lipsa unor minime condiții de igienă și trasabilitate.
Polițiștii locali și comisarii de la Protecția Consumatorilor încearcă să limiteze fenomenul. Aplică sancțiuni, confiscă marfă, întocmesc procese-verbale. Dar e un joc de-a șoarecele și pisica. Vânzătorii reapar la scurt timp, cu tăvile pline și buzunarele pregătite. Uneori, într-o singură zi, un comerciant ambulant poate câștiga între 600 și 700 de lei, bani neimpozitați, fără nicio contribuție la bugetul statului.
Cauza principală a perpetuării acestui fenomen nu e lipsa controalelor. Este cererea. Faptul că oamenii cumpără. Fără să se întrebe ce bagă în gură, de unde vine mâncarea și dacă a fost preparată în condiții sigure. Atât timp cât există clienți care încurajează indirect acest tip de comerț, fenomenul nu va dispărea.
Specialiștii în sănătate publică avertizează că produsele alimentare vândute pe plajă, la temperaturi ridicate și fără respectarea normelor minime de igienă, pot cauza toxiinfecții alimentare grave. Din păcate, în goana după o gustare ieftină, aceste riscuri sunt ignorate.
Până când nu vom renunța la reflexul de a cumpăra „ceva de pe plajă, că e vacanță”, bătălia cu vânzarea ilegală va fi pierdută. Zi după zi, sezon după sezon.






