Ploile abundente, viiturile şi vântul puternic au afectat 25 de localităţi din nouă judeţe ale ţării, de duminică dimineaţa până în această dimineață, la ora 07:00, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Pompierii au intervenit în judeţele Alba, Arad, Argeş, Botoşani, Harghita, Hunedoara, Neamţ, Suceava şi Vâlcea pentru a evacua apa acumulată în locuinţe, curţi și pe străzi.
„De asemenea, au fost îndepărtate elemente de construcţie dislocate de pe acoperişurile a trei imobile, iar 25 de copaci şi cinci stâlpi de electricitate prăbuşiţi au fost degajaţi pentru a elibera căile de acces şi a preveni alte pagube. În urma acestor incidente, două autovehicule au fost avariate„, mai transmite IGSU.




În judeţele Suceava şi Neamţ s-au înregistrat inundaţii semnificative, generate de revărsarea pâraielor Dârmoxa şi Neagra, în Suceava, şi a râului Bistriţa, în Neamţ. Un număr considerabil de gospodării a fost afectat, însă evaluarea exactă este în desfăşurare, întrucât situaţia este în continuă schimbare.
În localitatea Neagra din judeţul Suceava, o persoană a fost găsită decedată în albia pârâului Neagra, însă accesul către aceasta este greu de realizat din cauza viiturii care izolează zona.
La Broşteni patru persoane au fost surprinse de viitură, provocată de ieşirea din matcă a pâraielor Dârmoxa şi Neagra, afluenţi ai râului Bistriţa. Acestea au fost salvate de către echipele de intervenţie, în timp ce alte 16 persoane s-au autoevacuat preventiv, fiind relocate la rude sau în căminul cultural din localitate.
Traficul pe DJ 209A, între localităţile Găineşti şi Slatina, este în continuare blocat din cauza acumulărilor de apă pluvială şi aluviunilor depuse pe carosabil. Echipe specializate acţionează la faţa locului pentru eliberarea drumurilor şi reluarea circulaţiei în cel mai scurt timp posibil.
Inundaţiile au afectat grav localităţile Farcaşa, Borca şi Poiana Teiului din Neamţ.
În vederea protejării populaţiei din zonele expuse riscului, autorităţile au dispus evacuarea preventivă a 890 de persoane. Dintre acestea, 760 provin din localitatea Farcaşa, 100 din Borca şi 30 din Poiana Teiului. Persoanele evacuate au fost relocate fie la rude, fie în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale.
Sursa: Agerpres






