Amenzi totale de aproape 1,42 milioane lei şi decizii de suspendare temporară şi interzicere a activităţilor au fost aplicate de către inspectorii sanitar-veterinari în perioada 14 – 26 iulie, în timpul controalelor efectuate la 458 de operatori economici de pe Litoral.
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2025, au fost verificate 458 de unităţi, dintre care: 339 de unităţi de alimentaţie publică (restaurante, terase), 11 pizzerii, 28 de cofetării şi patiserii, 13 unităţi fast-food, 44 de magazine alimentare, un hipermarket şi 22 de unităţi încadrate în alte categorii.
În urma controalelor, au fost identificate neconformităţi precum condiţii improprii de igienă în spaţiile de producţie şi depozitare, comercializarea de produse expirate, lipsa fişelor de aptitudini pentru personal sau etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
„Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 125 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.418.600 de lei. De asemenea, au fost emise 7 ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi 6 ordonanţe de interzicere a activităţii. Totodată, s-a dispus reţinerea oficială a 322 de kg de produse alimentare neconforme (carne, produse din carne, peşte, lactate şi produse de patiserie), care au fost direcţionate către unităţi de neutralizare„, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, inspectorii au beneficiat de sprijinul autolaboratorului DSVSA Constanţa şi al Laboratorului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor Constanţa, care au analizat prompt probe prelevate din materii prime, produse finite şi teste de sanitaţie. Acest sprijin a permis intervenţii rapide şi măsuri corecte privind produsele alimentare neconforme, notează autoritatea.
„Suntem în plină perioadă de vârf a sezonului estival, caracterizată de un aflux crescut de turişti şi o intensificare a activităţilor din sectorul alimentaţiei publice. În acest context, intervenţiile noastre combină măsurile preventive cu acţiuni ferme, ori de câte ori sunt identificate nereguli. Prezenţa constantă a inspectorilor pe litoral, sprijinul tehnic de specialitate şi cooperarea cu operatorii economici sunt factori esenţiali pentru menţinerea unui nivel ridicat de siguranţă alimentară. Ne vom continua misiunea cu aceeaşi responsabilitate şi profesionalism, pentru ca fiecare turist să se bucure de vacanţă în deplină siguranţă„, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu.
ANSVSA precizează că activităţile de control vor continua pe întreaga durată a sezonului estival, în cele şase zone turistice şi de agrement de pe litoral, de la Vadu până la Vama Veche, cu intensificări în weekend-uri şi în perioadele de vârf turistic.
Sursa: Agerpres






