Un bărbat de 32 de ani din București care s-a aventurat într-o plimbare la volanul unei mașini, pe strada Tineretului din Costinești, deși nu avea permis, a ajuns în arest.
Individul a fost reținut inițial pentru 24 de ore. Potrivit cercetărilor făcute de polițiști, suspectul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și are și antecedente.
„În urma administrării probatoriului în cauză, având în vedere că persoana a fost condamnată anterior, de 3 ori, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus reținerea„, a precizat IPJ Constanța.
Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.






