După un turneu mondial intens, presărat cu reacții mixte din partea fanilor, Justin Timberlake a anunțat public motivul pentru care unele dintre aparițiile sale recente au părut lipsite de energie. Artistul, în vârstă de 44 de ani, a fost diagnosticat cu boala Lyme – o afecțiune infecțioasă transmisă prin mușcătura de căpușă, care poate deveni extrem de agresivă dacă nu este depistată la timp.
Timberlake a vorbit deschis despre starea lui de sănătate pe contul de Instagram, unde le-a povestit urmăritorilor ce a însemnat, de fapt, acest turneu: „A fost una dintre cele mai intense experiențe din viața mea – frumoasă, epuizantă, dar și profund provocatoare din punct de vedere fizic. Nu cer milă, dar simțeam că trebuie să explic prin ce am trecut în culise.”
Artistul a recunoscut că simptomele resimțite – oboseală cruntă, dureri articulare și stări de rău – i-au afectat inclusiv prestațiile de pe scenă. „Când am aflat diagnosticul, am fost șocat. Dar, în același timp, a fost și un fel de răspuns. În sfârșit, înțelegeam ce mi se întâmplă,” a adăugat Timberlake.
Boala Lyme, cauzată de bacterii transmise prin căpușe, nu este de obicei fatală, dar poate da simptome severe – de la erupții pe piele și stări de greață, până la dureri musculare și oboseală accentuată. Pentru mulți pacienți, afecțiunea poate deveni o provocare pe termen lung.






