Un șarpe le-a dat din nou emoții unor dobrogeni. Reptila și-a făcut loc în casa unor oameni din localitatea 2 Mai, care – speriați – au chemat jandarmii în ajutor.
Oamenii legii au acționat rapid și au reușit să captureze intrusul – un balaur dobrogean (Elaphe Sauromates), o specie inofensivă pentru om, rară și protejată.
Șarpele nu a fost rănit în timpul operațiunii și a fost eliberat nevătămat într-o zonă care reprezintă habitatul său natural, departe de agitația orașului.
Sursa foto: Facebook – Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța






