joi, februarie 26, 2026

Știrile din lumea ta!

Domeniul public, luat „în arendă” cu sârmă ghimpată

La Cumpăna, unii proprietari par să creadă că „acolo unde se termină curtea mea începe… tot curtea mea”. Cel puțin așa reiese dintr-un caz semnalat pe rețelele de socializare. Un localnic și-ar fi extins „proprietatea” cu stâlpi metalici și sârmă ghimpată, direct pe spațiul public din fața porții.

Poliția Locală Cumpăna s-a autosesizat și, după verificări, a dispus desființarea imediată a improvizației. Nu de alta, dar domeniul public nu se ia „cu împrumut” și nici nu se îngrădește după bunul plac, mai ales cu sârmă ghimpată – de parcă ne-am pregăti să apărăm frontiera.

Reprezentanții autorităților reamintesc că, potrivit legii, orice lucrare pe domeniul public trebuie făcută doar cu autorizație emisă de administratorul drumului și cu avizul poliției rutiere. Pe scurt, nu poți muta gardul unde te taie capul doar pentru că „îți stă bine acolo”.

Se pare că, deși legea e clară, unii încă mai au nevoie de traducere practică: spațiul public e al tuturor, nu al celui care apucă primul să bată stâlpul în pământ.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal