Bucharest International Air Show (BIAS) lansează azi, în cadrul unui eveniment organizat la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa ‘Aurel Vlaicu’, prima colecţie exclusivă de NFT-uri, într-o colaborare inovativă cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, pe platforma instituţională ICI D|SERVICES.
„BIAS devine primul show aerian din lume care lansează propria colecţie de NFT-uri şi oferă astfel o oportunitate unică pentru pasionaţii de aviaţie şi tehnologie de a deţine un suvenir digital autentic din cadrul unui eveniment de renume mondial. Colecţia va fi disponibilă la vânzare în perioada următoare„, se menţionează într-un comunicat al BIAS şi ICI.
NFT-urile (Non-Fungible Tokens) reprezintă o formă revoluţionară de a deţine şi tranzacţiona obiecte digitale unice, iar colecţia BIAS va include ilustraţii digitale cu aeronavele şi demonstraţiile de acrobaţie aeriană ce au consacrat acest eveniment. Fiecare NFT va fi un token unic, oferind posesorilor nu doar un suvenir digital, ci şi acces la o parte din istoria şi tradiţia celui mai mare show aerian din România.
Colecţia de NFTs reprezintă aniversarea a 15 ani de excelenţă aviatică şi, de asemenea, primii paşi pe care BIAS doreşte să îi facă în noile tehnologii emergente, precum blockchain şi Web3. Colecţia va fi lansată într-un număr limitat de 50 de unităţi unice, dintre care 15 unităţi vor fi etichetate cu ‘Stratosphere VIP’. Toate NFT-urile vor avea atribute inedite şi utilitate unică şi invită colecţionarii de artă digitală într-o nouă aventură aviatică.
Colecţia limitată de NFTs este realizată în parteneriat cu ICI Bucureşti, lider în domeniul cercetării şi dezvoltării de soluţii IT inovative în România, şi marchează astfel o colaborare între tradiţia aviaţiei şi tehnologia de ultimă oră, se subliniază în comunicat.
Bucharest International Air Show (BIAS) este cel mai mare şi mai important eveniment aviatic din România, care pune Bucureştiul pe harta internaţională a show-urilor aeriene. An de an, evenimentul reuneşte piloţi civili şi militari din ţară şi atrage peste 150.000 de spectatori.
Sursa: Agerpres






