Incendiu puternic la complexul comercial „Dragonul Roşu” din Bucureşti
Un incendiu de proporţii a izbucnit marţi seară la un spaţiu de depozitare din complexul comercial „Dragonul Roşu”, situat pe strada Drumul Gării din Bucureşti. Flăcările au cuprins o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, iar fumul dens se ridică deasupra zonei, existând risc de propagare la alte spaţii de depozitare învecinate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, pentru lichidarea incendiului acţionează 16 autospeciale de stingere, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori, o autospecială cu roboţi, echipaje CBRN, precum şi două ambulanţe SMURD.
Intervenţia pompierilor este în desfăşurare, iar autorităţile monitorizează permanent situaţia pentru a împiedica extinderea flăcărilor.






Fii primul care comentează acest articol.