Scene de violență la Pantelimon: bărbat arestat după ce și-a atacat fosta soție

Un incident violent petrecut duminică seara, 24 august, pe o stradă din comuna Pantelimon, județul Constanța, s-a încheiat cu arestarea preventivă a unui bărbat de 48 de ani.

Potrivit polițiștilor din Hârșova, acesta și-ar fi agresat fosta soție, o femeie de 41 de ani, folosind un obiect tăietor-înțepător, și ar fi amenințat-o în public, tulburând liniștea celor din jur.

La fața locului au intervenit polițiștii, care l-au imobilizat și l-au condus la sediu pentru audieri. În urma evaluării riscului, s-a constatat că există un pericol iminent pentru victimă, astfel că a fost emis pe loc un ordin de protecție provizoriu.

Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța. Ieri, 25 august, a fost prezentat instanței, care a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal