Un tânăr de 22 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de violență în familie, după ce ar fi agresat fizic o fetiță de 2 ani, fiica concubinei sale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cazul a fost instrumentat de polițiștii din cadrul Poliției orașului Techirghiol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că incidentul ar fi avut loc în noaptea de 30 spre 31 mai. Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi agresat fizic minora în vârstă de 2 ani.
În conformitate cu prevederile legale, reprezentantului legal al copilului i-a fost înmânată o cerere pentru sesizarea instanței în vederea emiterii unui ordin de protecție.
La data de 31 mai, în urma administrării probelor, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat procurorului de caz, care a sesizat instanța de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorii au admis solicitarea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.






