Justiția din România este din nou în impas. De miercuri, 27 august, judecătorii din întreaga țară au decis să suspende soluționarea cauzelor, cu câteva excepții, pentru a protesta față de proiectul de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.
La protest s-au alăturat și procurorii, care își limitează activitatea doar la dosarele ce vizează măsuri preventive privative de libertate și la cele ce presupun emiterea unor ordine de protecție.
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că toate cele 16 curți de apel din România au cerut, după adunările generale desfășurate marți, retragerea urgentă a proiectului de lege. În același timp, magistrații au reclamat și „campania agresivă împotriva autorității judecătorești”, despre care spun că subminează independența justiției și afectează grav drepturile cetățenilor.
Decizia de suspendare a activității este un semnal de alarmă, transmis către celelalte puteri ale statului, cu privire la „riscul major de destabilizare a sistemului judiciar” generat de schimbările propuse.
Printre instanțele și parchetele care au anunțat oficial oprirea activității se numără Curțile de Apel din București, Oradea, Iași, Alba Iulia și Târgu Mureș, dar și Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Vâlcea, precum și parchetele de pe lângă Tribunalul București și Tribunalul Brașov.
Protestul va continua pe termen nelimitat, până la retragerea inițiativei legislative.






