joi, ianuarie 22, 2026

Știrile din lumea ta!

Locomotiva unui tren cu peste o mie de călători a luat foc în Gara Palas

Un incendiu a izbucnit astăzi la locomotiva unui tren de pasageri, aflat în Gara Palas. Trenul avea în componență 15 vagoane pline cu călători, însă, din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Un singur tânăr, care a acuzat o hiperglicemie, a beneficiat de asistența medicilor de pe ambulanță, însă a refuzat transferul la spital.

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Palas, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD tip B2 Port. Locomotiva a fost decuplată de la vagoane, pentru a preveni extinderea flăcărilor, însă aceasta rămâne sub tensiune, fiind conectată la linia de înaltă tensiune.

Potrivit datelor transmise de către autorităţi, în cele 15 vagoane ale trenului sunt aproximativ 1.300 de pasageri.

Aceştia sunt la locul incidentului şi se aşteaptă o altă locomotivă care se continue deplasarea garniturii. De asemenea, salvatorii au mai adăugat că, tocmai pentru că înlocuirea locomotivei va dura ceva timp, a fost contactată Primăria Constanța pentru a le asigura călătorilor apă și hrană pe perioada așteptării.

Echipajele de intervenție au anunțat că la ora 17.01 incendiul a fost lichidat, acesta manifestându-se la nivelul pantografului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal