Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenția asupra unor „fapte de instigare directă” împotriva judecătorilor, procurorilor și a membrilor familiilor acestora, precizând că atât în mediul online, cât și în sălile de judecată au fost semnalate atacuri și manifestări de o agresivitate fără precedent. Instituția anunță că va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu toate incidentele raportate de instanțe și parchete, precum și cu cele identificate în spațiul virtual.
Potrivit unui comunicat transmis luni după-amiază, CSM acuză o „campanie de defăimare” la adresa magistraților, întreținută prin luări de poziție repetate din zona politică și amplificate în mass-media, cu scopul de a „distrage atenția de la problemele economice și sociale ale societății”.
„Rețelele sociale abundă în mesaje de instigare la comiterea unor infracțiuni grave împotriva magistraților și a familiilor acestora, iar manifestări similare au avut loc chiar în sălile de judecată, fiind necesară emiterea unor ordine de protecție”, precizează CSM.
Consiliul avertizează că fenomenul a căpătat „o gravitate excepțională, fără precedent”, care pune în pericol integritatea fizică și psihică a celor vizați.
În acest context, instituția dă asigurări că va întreprinde „toate demersurile necesare pentru protecția judecătorilor și procurorilor” și că va reclama către procurori și poliție toate atacurile identificate.
Magistrații fac, de asemenea, un apel către politicieni și ceilalți actori publici să manifeste responsabilitate în discursuri și declarații, pentru a evita „instaurarea unui climat de haos social, în care actul de justiție nu ar mai exista”.






