Circulație feroviară întreruptă între Medgidia și Dorobanțu

Circulația trenurilor pe distanța Medgidia – Dorobanțu a fost întreruptă luni, începând cu ora 17:40, după ce liniile de contact au fost scoase de sub tensiune. Măsura a fost necesară din cauza unui incendiu de vegetație izbucnit în apropierea stației CF Medgidia.

Pompierii acționează în zonă pentru stingerea flăcărilor, iar traficul feroviar este în prezent afectat. Două trenuri de călători au întârzieri: IC 536, operat de CFR Călători, care circulă pe ruta Constanța – Brașov, și IR 11502, aparținând operatorului Astra Trans Carpatic, cu ruta Constanța – Arad.

Reprezentanții CFR au transmis că, în funcție de evoluția incendiului, și alte garnituri ar putea fi afectate. „Regretăm disconfortul creat și depunem toate eforturile pentru reluarea circulației în condiții normale și de siguranță”, se arată în comunicatul companiei.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal