Amenzi de peste 25.000 de lei și trei permise reținute de polițiștii din Medgidia
Noaptea trecută, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor violente și a accidentelor rutiere provocate de șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Acțiunea a vizat municipiul Medgidia și comunele Cobadin, Ciocârlia, Peștera, Cuza Vodă, Castelu și Poarta Albă. În cadrul verificărilor, au fost legitimate 169 de persoane și controlate 155 de vehicule. Polițiștii au efectuat, totodată, verificări la domiciliile a două persoane aflate în arest la domiciliu, măsură dispusă de instanță.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, atât pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991, cât și pentru abateri rutiere prevăzute de O.U.G. 195/2002. Valoarea totală a amenzilor depășește 25.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au reținut trei permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.






Fii primul care comentează acest articol.