Un motor de barcă, în valoare de 75.000 de lei, care figura ca bun căutat de autoritățile din Suedia, a fost găsit în urma unui control al polițiștilor de frontieră, în zona localității Murighiol.
Oamenii legii au verificat o ambarcațiune care îi aparținea unui cetățean german. Astfel, au constatat că aceasta este propulsată de un motor semnalat în bazele de date ca fiind bun căutat în vederea confiscării.
Persoana în cauză a precizat faptul că nu știa despre situația juridică a bunului și despre faptul că se află în atenția autorităților.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Motorul în cauză a fost lăsat în custodia proprietarului până la finalizarea cercetărilor.







