Testările din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate, anunță ministrul Educației

Evaluările naționale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi modificate, a anunțat ministrul Educației, Daniel David, la o conferință organizată de Curs de Guvernare pe tema legăturii dintre educație și nevoile economiei.

Ministrul a precizat că, în această săptămână sau cel târziu săptămâna viitoare, va fi emis un ordin prin care testările vor fi schimbate astfel încât să verifice mai multe competențe, nu doar cunoștințe teoretice.

„Ne dorim ca aceste evaluări să includă, pe lângă itemii clasici legați de programele școlare, și exerciții de tip PISA, care verifică modul în care copiii folosesc ceea ce învață în situații de zi cu zi”, a explicat Daniel David.

El a adăugat că rezultatele nu vor fi doar note pe hârtie, ci și instrumente pentru școli și profesori, care vor putea să înțeleagă mai bine nivelul elevilor comparativ cu alte unități de învățământ.

„Este un element de autocunoaștere pentru copil, dar și pentru școală și pentru profesori. În plus, copiii vor fi mai bine pregătiți pentru testările internaționale, pentru că vor ști deja cum arată asemenea itemi”, a mai spus ministrul Educației.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal