Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, acuzat că a produs un accident de maşină în cartierul Primăverii din Capitală şi a fugit de la faţa locului.
Duminică, în jurul orei 13:05, Brigada Rutieră a fost sesizată prin numărul de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie la intersecţia dintre bd. Mircea Eliade şi bd. Primăverii, din Sectorul 1.
Din primele informaţii, conducătoarea unui autovehicul, în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe bd. Primăverii, a intrat în coliziune cu un autovehicul, care se deplasa pe bd. Mircea Eliade, condus de Toto Dumitrescu. În urma impactului, primul autovehicul a avariat un alt autovehicul care circula în spatele acestuia.
Şoferiţa a fost rănită şi dusă la spital, însă Toto Dumitrescu a plecat pe jos de la faţa locului, profitând de agitaţia creată în jur.
El a fost găsit după 48 de ore de către poliţişti într-un apartament. A fost ridicat şi dus la audieri, după care agenţii au decis să-l reţină pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Toto Dumitrescu a fost supus unei expertize la INML, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină.
El a mai avut probleme cu legea penală, fiind condamnat în anul 2021 la opt luni închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Sursa: Agerpres







