Când spui „vacanță la mare între prieteni”, te gândești la plajă, distracție și amintiri de pus pe Instagram. Nu și cei trei tineri din București și Ploiești care, cazați într-un apartament de pe litoral, au considerat că prietenia e prietenie, dar contul bancar e mai bun golit.
Totul a început pe 1 iulie, când grupul de patru amici, toți de 19 și 20 de ani, s-a cazat într-un imobil din județul Constanța. Unul dintre ei a observat, probabil cu o atenție demnă de un hacker profesionist, cum se deblochează telefonul prietenului lor. A intrat în aplicația bancară, a luat datele, le-a pus pe propriul telefon și și-a creat un card virtual.
Cu cardul bine instalat în portofelul electronic, și cu prietenul „păgubit” probabil fără să bănuiască nimic, a urmat pasul doi: 44 de retrageri de numerar, în două zile, de la zece bancomate din București și Ploiești. În timp ce unul scotea banii, celălalt conducea mașina și asigura logistica.
Rezultatul? Aproape 19.000 de euro dispăruți din contul prietenului, împărțiți frățește: cam 31.600 de lei de fiecare.
Distracția s-a terminat miercuri, când cei trei au fost prinși. Ieri, 18 septembrie, au fost arestaţi preventiv pentru 24 de ore.






