sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Știrile din lumea ta!

Accident rutier cu trei victime, printre care și un copil, între Corbu și Năvodari

Un accident rutier a avut loc duminică, pe drumul județean DJ226, între localitățile Corbu și Năvodari, în apropierea rafinăriei Petromidia. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, trei persoane au fost rănite, printre victime aflându-se și un copil. Doar o femeie a necesitat transportul la spital pentru îngrijiri medicale, celelalte două victime primind asistență la fața locului.

La locul accidentului au intervenit echipaje de la Stația Midia, cu o autospecială de stingere și descarcerare (ASAS), un echipaj SMURD tip B și o ambulanță SAJ tip C2. Poliția efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs coliziunea.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal