Un polițist din cadrul IPJ Constanța a reușit, în timpul liber, să identifice o persoană dată dispărută cu doar câteva ore înainte.
Seara trecută, Mădălin, aflat în fața blocului, a observat o persoană vizibil dezorientată, care se plimba fără un scop aparent. Intuind că aceasta ar putea avea nevoie de ajutor, polițistul a alertat imediat autoritățile competente și a rămas alături de persoană până la sosirea echipajului.
Verificările ulterioare au confirmat că bărbatul fusese semnalat ca dispărut în aceeași zi. Spiritul de observație și implicarea promptă au contribuit la rezolvarea situației în siguranță.
Reprezentanții instituției au transmis felicitări lui Mădălin pentru profesionalism și responsabilitate, chiar și în afara orelor de program.







