Impact frontal în zona Tașaul. 9 oameni răniți

Două mașini s-au ciocnit violent aseară, pe DN 22, între Sibioara și Palazu Mic, în zona Popasul Tașaul, și 9 oameni au fost răniți. 

Potrivit IPJ Constanța, o șoferiță ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, într-o curbă la dreapta, și ar fi pătruns pe contrasens, unde a lovit un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, care venea din sens opus.

În urma impactului, au fost răniți ambii șoferi, precum și trei pasageri din primul automobil și patru din cel de-al doilea. Printre cele nouă persoane care au ajuns la spital, se numără și trei minori, potrivit ISU Dobrogea. 

Ambii conducători auto au fost testați pentru alcool, iar rezultatele au fost negative. Tânăra a fost testată și cu aparatul drug-test și ulterior condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge. 

În acest caz a fost întocmit un dosar penal.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal