Devine programul Rabla Clasic o probă de… înscrieri viteză? Bugetul, epuizat în 13 minute

Programul Rabla a demarat astăzi cu toate motoarele turate la maximum. Și a și ajuns la finish foarte repede: în doar 13 minute, s-au înscris 7.298 de persoane fizice și a fost epuizat bugetul de 80 de milioane de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid.

Aplicația informatică a funcționat în parametri optimi, iar termenul minim de depunere al unei cereri a fost de aproximativ 1 minut și 20 de secunde„, a precizat Administrația Fondului pentru Mediu.

De asemenea, peste 2.000 de persoane fizice pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen. Sesiunea încă se derulează, aceasta fiind deschisă până pe 25.11.2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat.

Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoanele fizice este următoarea:

  • 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plugin hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

În perioada 2005 – 2024, prin Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, au fost casate în total 1.061.452 de autovehicule și au fost achiziționate 719.999 de autovehicule noi, dintre care 9.797 hibrid plug-in și 49.716 pur electrice, ceea ce evidențiază impactul major al acestor programe asupra reducerii emisiilor și modernizării parcului auto național.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal