Sportivii constănțeni au avut rezultate excelente la Cupa Iașului – Concurs Național de Gimnastică Aerobică, desfășurat între 26 și 28 septembrie 2025. Reprezentanții secțiilor de gimnastică aerobică din Constanța s-au întors acasă cu un palmares impresionant: 7 medalii de aur, 1 de argint și 2 de bronz.
Printre cei mai străluciți concurenți s-a aflat Nadia Maria Zelesneac, care a cucerit aurul la proba individuală (9–11 ani) și, alături de colegele sale Daria Alexandra Stănciulescu, Natalia Maria Remus și Eva Maria Leuca, a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba de grup. Tot Zelesneac a câștigat și aurul la proba de cuplu (12–14 ani).
La aceeași categorie de vârstă, Luca Ionuț Greu și Natalis Georgiana Chiosea au obținut locul I în proba de grup, iar Luca Greu a adăugat și un bronz la individual masculin.
La categoria 15–17 ani, Bianca Alexandra Voicu, dublu legitimată la CSS1 Constanța și CS Farul Constanța, a dominat competiția, adjudecându-și aurul atât la proba de grup, cât și la aerobic dance. Voicu face parte și din lotul național ce se pregătește pentru Campionatul European din noiembrie 2025, sub îndrumarea antrenoarei Cristiana Spînu.
Șirul medaliilor a continuat cu aurul obținut de trio-ul Amalia Iancu, Diana David și Sara Avram (12–14 ani), sportive dublu legitimate la ACS It’s What I Love 2010 Constanța și CS Farul Constanța. Aceleași gimnaste, alături de Roxana Răileanu și Antonia Ioana Vasilescu, au cucerit argintul la proba de grup.
În plus, cuplul format din Ioana Sophia Dumitru și David Pavel Porcus a completat bilanțul cu o medalie de bronz la categoria 12–14 ani.
Rezultatele au fost posibile datorită muncii unei echipe dedicate de antrenori și coregrafi: Cristiana Spînu, Ramona Elena Șocarici, Ebru Gheneghez, Cristina Dulgheroiu și Nicoleta Dendiu.
Cu un asemenea palmares, gimnaștii constănțeni confirmă încă o dată potențialul școlii de gimnastică aerobică de la malul mării, dar și speranțele pentru o participare de succes la competițiile internaționale.






