Construirea stadionului Farul ar putea începe abia din 2027 după ce Guvernul a limitat finanţarea proiectelor publice

Constănțenii mai au de așteptat cel puțin un an până când visul de a avea un stadion la standard modern va deveni realitate. Și asta după ce Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanţă de urgenţă prin care sunt revizuite priorităţile investiţionale la nivel central şi local, în vederea menţinerii sustenabilităţii finanţelor publice. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a anunţat că mai multe categorii de proiecte nu vor mai primi finanţare de la bugetul de stat.

Astfel, vor fi sistate investiţiile pentru săli de sport, aşezăminte culturale, fose septice şi sisteme de canalizare. De asemenea, construcţia stadioanelor va fi posibilă doar cu o contribuţie de minimum 25% din partea beneficiarilor, prin convenţii de cofinanţare. În cazul în care lucrările la aceste obiective nu au început, ele vor putea demara abia după 1 ianuarie 2027. În această situație se află și stadionul Farul, unde lucrările de construcție nu au început nici până la această dată, deși primarul Vergil Chițac  promis în mai multe rânduri acest lucru.

Mai mult decât atât, la sfârșitul lunii iulie, Vergil Chițac a anunțat că municipalitatea va asigura cofinanțarea de 65 de milioane de lei pentru stadionul din strada Primăverii pentru că „stadionul Farul nu mai poate aștepta nici măcar o zi. Suporterii îl merită, Constanța îl merită”. De asemenea, el chiar a precizat că „din septembrie trebuie să înceapă lucrările efective de construire a stadionului. Pentru că noi și Piteștiul avem cel mai avansat proiect de acest fel de pe masa CNI, pentru că noi, Primăria Municipiului Constanța, îl cofinanțăm cu 65 de milioane de lei, pentru că avem soluția să nu amânăm nici măcar cu o zi șantierul.“

Dogioiu a precizat că măsura vizează Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social (derulat prin CNI), unde se urmăreşte o eficientizare a utilizării fondurilor, prin orientarea către proiecte cu impact clar şi rezultate măsurabile. Mai multe subprograme vor fi abrogate, întrucât se suprapun cu alte iniţiative gestionate de Ministerul Dezvoltării, precum cele pentru drumuri locale şi judeţene, clădiri cu risc seismic sau reabilitarea blocurilor din zone defavorizate.

În ceea ce priveşte Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, termenul-limită pentru semnarea contractelor de finanţare a fost stabilit pentru intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie 2026. Creditele bugetare aferente acestor contracte vor fi plătite începând cu 1 ianuarie 2027.

„Resursele financiare se vor concentra către proiecte prioritare, cu grad mare de execuţie şi impact semnificativ, fără a compromite obiectivele majore de dezvoltare naţională”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal