Mormântul Pictat Hypogeu din Constanța – 6.500 de vizitatori în șase luni

Unul dintre cele mai spectaculoase monumente paleocreștine descoperite la Constanța, Mormântul Pictat Hypogeu, atrage tot mai mulți vizitatori de când a fost redeschis publicului, în luna martie 2025, după un amplu proces de restaurare. Până acum, aproape 6.500 de persoane au trecut pragul noului punct muzeal aflat în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Descoperit în 1988 de arheologii Constantin Chera și Virgil Lungu, cavoul de familie cu boltă pictată este unic prin starea sa de conservare. Pereții sunt acoperiți de picturi realizate „a fresco” – păuni, porumbei, iepuri, potârnichi, scene de banchet funerar și motive vegetale, toate simboluri care marchează trecerea de la tradițiile păgâne la noile credințe creștine din secolele IV–V.

Specialiștii îl consideră cel mai bine păstrat monument funerar de acest tip din Constanța, iar cromatica vie și detaliile naturaliste îi dau valoare artistică și istorică deosebită.

Deschis miercuri – duminică, între orele 09:00 și 17:00, Mormântul Pictat Hypogeu s-a impus deja ca un punct de atracție important pe harta cultural-turistică a Dobrogei, confirmând interesul publicului pentru patrimoniul arheologic al orașului.

Practic, Constanța are astăzi un monument de talie europeană, care nu doar că aduce istoria la viață, dar arată și cât de valoros este patrimoniul ascuns sub străzile și clădirile orașului.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal