Contractele de închiriere pentru plajele turistice au expirat. ANAR pregătește noi licitații pentru sezonul estival 2026

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) anunţă că, în această lună, contractele de închiriere pentru sectoarele de plajă cu destinaţie turistică au ajuns la termen, iar operatorii economici trebuie să predea terenurile libere de sarcini. În consecinţă, instituţia pregăteşte noi licitaţii publice pentru închirierea plajelor aflate în administrarea ABA Dobrogea–Litoral, în vederea sezonului estival 2026.

Anunţul a fost făcut marţi, printr-o postare pe pagina de Facebook a ANAR, unde au fost publicate şi imagini cu resturile rămase după demontarea construcţiilor provizorii de pe plaje. Printre acestea se numără elemente din lemn sau metal, aparate electrice şi instalaţii sanitare, pe care operatorii trebuie să le îndepărteze înainte de predarea terenurilor.

Reprezentanţii ANAR au reiterat faptul că actualele contracte nu vor fi prelungite, întrucât acest lucru ar contraveni principiilor legalităţii, transparenţei şi egalităţii de tratament între participanţi. Decizia vine în urma unor verificări interne şi interinstituţionale care au evidenţiat neconcordanţe între suprafeţele închiriate şi cele utilizate efectiv.

Noile licitaţii vor include extinderea suprafeţelor disponibile şi schimbarea categoriei unor sectoare de plajă”, a precizat instituţia.

Potrivit ANAR, jumătate din veniturile obţinute prin noile contracte vor reveni bugetului de stat, iar cealaltă jumătate va fi direcţionată către investiţii în infrastructura de gospodărire a apelor, lucrări de întreţinere şi protecţie a plajelor Mării Negre.

„Pregătim o nouă etapă de administrare transparentă şi eficientă a plajelor turistice. Nu vor exista prelungiri de contracte, ci licitaţii publice deschise, în care toţi operatorii interesaţi vor avea şanse egale. Scopul nostru este să corectăm disfuncţionalităţile constatate în trecut şi să consolidăm încrederea publică în modul de gestionare a domeniului public al statului”, a declarat Florin Ghiţă, directorul general al ANAR.

Oficialul a adăugat că extinderea sectoarelor scoase la licitaţie şi schimbarea categoriei unor plaje vor contribui la creşterea veniturilor la bugetul de stat şi la dezvoltarea durabilă a zonei costiere.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal