Explozia devastatoare produsă vineri, 17 octombrie, într-un bloc de pe Calea Rahovei din București a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor 15. Ancheta care urmează să stabilească exact cauzele deflagrației este în plină desfășurare, însă deocamdată nu a fost identificat un vinovat.
Potrivit unor surse citate de MEDIAFAX, în investigație apare și o firmă privată care ar fi intervenit asupra instalației de gaze în dimineața zilei tragediei, rupând un sigiliu aplicat anterior de Distrigaz. La scurt timp după acea intervenție – la ora 08:49 – s-a produs explozia care a distrus o parte din imobil, imaginile surprinse fiind deosebit de violente.
Sursele menționează că firma vizată este o companie de instalații de gaze din București, autorizată de ANRE și ISCIR.
Contactat de MEDIAFAX, Călin Chirteș, directorul operațional al Distrigaz, a refuzat să comenteze informațiile, invocând faptul că ancheta este în desfășurare. „În acest moment suntem în investigație și încercăm să vedem ce se întâmplă acolo. Singura metodă de comunicare este prin biroul nostru de presă”, a declarat acesta.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale exploziei și eventualele responsabilități în acest caz.






