sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Știrile din lumea ta!

Clădirea afectată de explozia din Calea Rahovei va fi demolată. Experţii ISC spun că nu este justificată consolidarea

Clădirea avariată în urma exploziei de pe Calea Rahovei nu mai poate fi consolidată, iar utilizarea sa este imposibilă din motive de siguranţă, potrivit raportului realizat de experţii convocaţi de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC). Specialiştii au concluzionat că imobilul prezintă un risc major de colaps progresiv şi că lucrările de consolidare ar fi nejustificate din punct de vedere tehnico-economic, transmite un comunicat oficial.

Echipa de experţi, convocată la solicitarea ISC pe 17 octombrie 2025 şi deplasată la faţa locului pe 18 octombrie, a constatat că imobilul afectat – scara a doua a blocului 32 – se află într-o stare avansată de degradare, cu colaps parţial şi avarii severe la elementele structurale şi nestructurale.

Potrivit raportului, pereţii exteriori ai etajelor 5 şi 6 au fost „expulzaţi la distanţe considerabile”, iar planşeele de deasupra etajelor 4, 5 şi 6 sunt prăbuşite total sau parţial. Pereţii rămaşi sunt deformaţi şi dislocaţi, iar unele panouri grele de beton prefabricat atârnă „într-un echilibru precar şi incert”.

Specialiştii au remarcat, de asemenea, că structura de rezistenţă este grav compromisă, iar redistribuirea sarcinilor a afectat şi zone aparent intacte. În prezent, clădirea nu mai îndeplineşte cerinţele de „rezistenţă mecanică şi stabilitate” prevăzute de Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii.

Experţii avertizează că o eventuală consolidare ar necesita intervenţii masive asupra întregii structuri – inclusiv fundaţii şi planşee – şi ar presupune accesul lucrătorilor într-o zonă nesigură.

„Pe durata desfăşurării lucrărilor, amplasamentul ar putea fi afectat de un cutremur moderat sau mare, care ar pune în pericol imediat stabilitatea clădirii”, se arată în document.

De asemenea, costurile şi durata lucrărilor ar depăşi valoarea de înlocuire a clădirii. „Consolidarea nu este justificată din punct de vedere tehnico-economic, prezentând risc ridicat în execuţie”, au concluzionat specialiştii.

În urma analizei tehnice, experţii ISC recomandă dezafectarea completă şi demolarea scării afectate a blocului 32. Clădirea prezintă risc crescut nu doar pentru locatari, ci şi pentru persoanele aflate în apropiere.

„Componentele grav avariate se pot prăbuşi oricând, punând în pericol viaţa celor din vecinătate”, avertizează raportul.

În consecinţă, autorităţile sunt îndemnate să instituie un perimetru de siguranţă în jurul imobilului şi să restricţioneze accesul în zonă.

Din cauza instabilităţii etajelor superioare, experţii recomandă ca în zona de siguranţă să fie inclus şi tronsonul Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în imediata vecinătate. Ridicarea restricţiilor va fi posibilă doar după demolarea părţii afectate sau după punerea în siguranţă a structurii prin mijloace speciale, precizează raportul ISC.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal