Circulaţia mai multor trenuri operate de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ SA va fi suspendată, începând de azi, ca urmare a neachitării la termen a unor sume restante de peste 100 milioane de lei, aferente achitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), conform obligaţiilor contractuale, a anunţat CFR SA.
„Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA, în calitate de manager al infrastructurii feroviare naţionale, informează publicul că, începând cu data de 21 octombrie 2025, ora 00:01, se suspendă temporar circulaţia unui număr de trenuri operate de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ SA, ca urmare a neachitării la termen a sumelor restante aferente achitării Tarifului de Utilizare a Infrastructurii (TUI), conform obligaţiilor contractuale. La această dată, sumele restante aferente achitării TUI-ului se ridică la 100.203.237,65 lei„, se menţionează în comunicat.
Potrivit CFR SA, trenurile Regio suspendate începând cu 21 octombrie 2025 sunt: R 5431, R 5432: Bacău – Suceava Nord şi retur; R 5539, R 5540: Paşcani – Suceava Nord şi retur; R 5568, R 5570: Botoşani – Suceava Nord şi retur; R 7035, R 7038 (din 25.10.2025): Bucureşti Nord – Urziceni şi retur; R 8003: Bucureşti Obor – Feteşti; R 8005: Bucureşti Obor – Constanţa; R 5106, R 5107: Mărăşeşti – Buzău şi retur; R 5071, R 5072: Brazi – Buzău şi retur; R 3030: Braşov – Bucureşti Nord; R 3029: Bucureşti Nord Gr. B – Braşov; R 3115, R 3116, R 3117, R 3118: Timişoara Nord – Oradea şi retur; R 3126, R 3129: Gurahonţ – Arad şi retur; R 3127, R 3128: Arad – Brad şi retur; R 4105, R 4106: Bistriţa Nord – Cluj Napoca şi retur; R 5002, R 5003, R 5016, R 5017: Buzău – Bucureşti Nord şi retur; R 4331, R 4338: Oradea – Halmeu şi retur.
Totodată, alte trenuri Regio care vor fi suspendate sunt: R 4332: Satu Mare – Oradea; R 4401, R 4402, R 4405, R 4406: Satu Mare – Halmeu şi retur; R 4502: Siculeni – Braşov; R 4533, R 4536: Târgu Mureş – Războieni şi retur; R 2441, R 2443: Târgu Mureş – Sibiu şi retur; R 2445, R 2447: Teiuş – Târgu Mureş şi retur; R 2560, R 2561: Mediaş – Sibiu şi retur; R 2563: Sibiu – Sighişoara; R 2564: Beia Hm – Sibiu; R 2567, R 2568: Sibiu – Sighişoara şi retur.
Conform CFR SA, trenurile InterRegio (IR) suspendate începând cu 7 noiembrie 2025, până la noi dispoziţii, sunt: IR 1634 şi IR 1633: Braşov – Bucureşti Nord şi retur; IR 1661 şi IR 1662: Bucureşti Nord – Iaşi şi retur; IR 1571 şi IR 1574: Bucureşti Nord – Galaţi şi retur; IR 1599 şi IR 1590: Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin şi retur; IR 1531: Timişoara Nord – Baia Mare; IR 1530: Baia Mare – Timişoara Nord (anulat din 8 noiembrie 2025); IR 1532: Satu Mare – Timişoara Nord; IR 1533: Timişoara Nord – Satu Mare (anulat din 10.11.2025); IR 1537 şi IR 1539: Timişoara Nord – Oradea şi retur; IR 1743 şi IR 1744: Arad – Oradea şi retur şi IR 1745 şi IR 1746: Târgu Mureş – Cluj Napoca şi retur.
CFR SA subliniază că aceste măsuri au caracter temporar, urmând ca circulaţia trenurilor să fie reluată imediat ce restanţele vor fi achitate integral.
Sursa: Agerpres






