joi, noiembrie 13, 2025

Știrile din lumea ta!

Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri constănțeni. Peste 240 de sancțiuni aplicate într-o singură zi

Polițiștii rutieri din județul Constanța au desfășurat, în cursul zilei de 24 octombrie a.c., o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor rutiere comise de pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice. Activitatea s-a derulat cu sprijinul polițiștilor locali și a implicat peste 60 de oameni ai legii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și al formațiunilor rutiere din județ.

În urma controalelor, au fost aplicate 245 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 48.000 de lei. Dintre acestea, 188 de amenzi au fost acordate pietonilor care au traversat neregulamentar, 45 bicicliștilor care nu au respectat regulile de circulație, iar 12 utilizatorilor de trotinete electrice care au încălcat legislația rutieră.

Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.

Totodată, polițiștii reamintesc câteva recomandări esențiale:

Pietonilor să traverseze doar pe trecerile marcate, după o asigurare temeinică, să evite traversarea prin fața sau spatele vehiculelor oprite și să poarte elemente reflectorizante pe timp de noapte.

Bicicliștilor să circule pe pistele dedicate sau pe prima bandă, cât mai aproape de bordură, să semnalizeze intențiile de schimbare a direcției și să se asigure că bicicletele sunt echipate corespunzător (lumini, reflectorizante, frâne funcționale).

Utilizatorilor de trotinete electrice să circule doar pe piste sau pe drumurile unde limita de viteză nu depășește 50 km/h, cu o viteză maximă de 25 km/h, fără pasageri și fără a folosi trotuarele. De asemenea, purtarea căștii de protecție este obligatorie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal