Un jandarm tulcean a reușit o performanță remarcabilă la Turneul Internațional „Judo fără bariere”, desfășurat la Bacău, între 24 și 27 octombrie 2025. Evenimentul, ajuns la ediția a V-a, a reunit peste 600 de sportivi din 10 țări, având ca scop nu doar competiția sportivă, ci și promovarea valorilor de incluziune, toleranță și fair-play.
Plutonierul Enache Ștefan, din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, a obținut locul al III-lea la categoria 100 kg – seniori (individual).
Rezultatul său confirmă nu doar pasiunea pentru judo, ci și perseverența și disciplina specifice profesiei de jandarm.
Reprezentanții IJJ Tulcea au transmis că performanța lui Enache este „o dovadă că munca susținută, seriozitatea și spiritul de echipă se reflectă nu doar în activitatea profesională, ci și în viața sportivă”.
Turneul „Judo fără bariere” este una dintre cele mai importante competiții dedicate sportului fără discriminare, reunind sportivi profesioniști, amatori și persoane cu dizabilități din mai multe țări europene.







